Alături de copiii lui Dumnezeu

Alături de copiii lui Dumnezeu

29/07/2016

Ziua de 30 iulie este declarată „Ziua Internațională a Prieteniei”. O firmă din Iaşi ce oferă servicii complete de consultanţă, invită reprezentanții din comunitatea locală să fie prietenii copiilor din centrele de plasament. Angajații și partenerii Grupului își doresc să aducă în inimile acestora un moment de bucurie, prin organizarea unui eveniment distractiv ce cuprinde jocuri cu mingea și baloane, face-painting, șotron, desene pe asfalt, povești, dans și muzică.

Asociaţia MCA Education, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, organizează sâmbătă 30 iulie, de la primele ore a dimineţii în parcul Expoziţiei, o acţiune dedicată ,,Zilei Internaţionale a Prieteniei”.

,, Proiectul nostru îşi propune să aducă comunitatea mai aproape de copii. Dacă până acum ne duceam la centrele de copii de întâi iunie, Crăciun, Paşte, cu daruri, ne-am gândit să îi aducem în mijlocul nostru, să le arătăm ceea ce înseamnă o familie, dar mai ales ce înseamnă prietenia.Atunci când vor deveni  majori, vor avea uşa deschisă”, spune Mirabela Miron, iniţiatorul proiectului.

Sunt copii pentru care copilăria înseamnă altceva decât bucurie și joacă. Alţii, care sunt privați de momente frumoase alături de cei dragi. Dar şi cei care au fost lăsați, din varii motive, în centrele de plasament. Pentru 50 dintre ei, ziua de sâmbătă va fi una specială.

,,Ne dorim ca tot ce înseamnă mediul de afaceri din Iaşi să devină parte a comunităţii prin paşi mici, acţiuni simple, care să producăschimbarea de care are nevoie comunitatea ieşeană, oraşul nostru în care trăim”, spune Mirabela Miron, iniţiatorul proiectului.

Copiii care vor participa la această activitate, vor primi gratuit consultaţii oftalmologice şi ochelari, pentru toţi cei care au probleme cu vederea.

Reporter Diana Mihai

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.