Măsuri pentru impiedicarea cerşetoriei

Măsuri pentru impiedicarea cerşetoriei

14/06/2016

În cadrul celei mai recente întâlniri a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, s-au dezbătut probleme legate de siguranţa cetăţeanului. La şedinţă au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Aceştia i-au instruit pe vârstnicii prezenţi la dezbateri cum să-şi ridice nivelul de siguranţă atunci când sunt afară pe stradă, dar şi când se află la domiciliu. Spre finalul întrunirii au fost abordate şi teme mai delicate precum cerşetoria şi oamenii străzii.

„Sunt anumite teme care sunt de actualitate, cum ar fi persoanele fără adăpost, care deranjează permanent cetăţenii Iaşului. Şi am fost bucuros pentru a vedea că sunt anumite soluţii, chiar în strategia primarului municipiului Iaşi. A fost prezent domnul general Roman, care este consilier al primarului pe siguranţă şi ordine publică.  De asemenea a fost abordată tema cerşetoriei. Aici ar trebui modificată, din punctul nostru de vedere, legea în aşa fel încât nu numai persoanele care practică cerşetoria ci şi cele care dau şi susţin cerşetoria să fie sancţionate” – Bogdan Abălaşi, subprefectul judeţului Iaşi.

Cosmin Dan

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.