Muzica, o formă de artă necesară

Muzica, o formă de artă necesară

16/08/2016

Fie că este predată, ascultată acasă sau la un concert, muzica bună joacă un rol foarte important în viaţa noastră. Sau cel puţin asta pretind specialiştii care sunt de părere că muzica este o metodă de tratament, o artă. Poate chiar o ştiinţă. Muzica are un rol foarte important în formarea unui individ. Paula Seling se numără printre artiştii care sunt de părere că educaţia muzicală nu este doar pentru cei talentaţi şi că ar trebui să se pună accent mult mai mult asupra acestui aspect în timpul gimnaziului şi liceului.

” Reorganizarea un pic a materialului de predare, a programelor şcolare în aşa fel încât, muzica să se regăsească pe un loc mai sus în priorităţile unei şcoli normale, care nu este de profil muzical pentru că în acest fel, dincolo de faptul că muzica chiar dezvoltă capacitatea unui individ de a se adapta mediului, de a se adapta unor situaţii neprevăzute. În plus, îl face pe om mai inteligent. Sunt studii care au demonstrat acest lucru”, spune Paula Seling, artistă.

Psihologii spun că o persoană care are parte de o educaţie muzicală încă din copilărie devine un adult mult mai echilibrat.

„Felul de a rezona cu ceilalţi, modalitatea de a înţelege trăirile şi situaţiile pentru un om cultivat este superior unuia care nu are nici un fel de educaţie din punctul acesta de vedere. Muzica nu înseamnă neapărat zgomot”, Florentina Căuia, psiholog.

Mai mult decât atât, muzica dă rezultate foarte bune în tratamentul unor boli grave precum cancerul, boala Parkinson sau autismul.

Reporter Ruxandra Caşu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.