Aleea gurmanzilor la Vaslui

11/09/2018

 

Organizatorii Târgului Meșterilor Populari de la Vaslui au decis ca din acest an să existe în cadrul evenimentului o alee a gurmanzilor, unde gospodinele din județ să etaleze cele mai alese bucate, în cadrul unui concurs culinar. Au venit bucătari și gospodine de la Pogonești, Laza, Vaslui și Băcești. Cu toții au încercat să impresioneze juriul cu bucate tradiționale. Nu au lipsit zeama de găină, acrită cu borș de casă, pâine cu mămăligă, sărmăluțele, tochitura, cozonacul și plăcinta poale în brâu.

Când umplem borşul trebuie să trecem lingura de lemn prin părul unei persoane. important este să plângă, să se supere. Altfel nu se acreşte. Zama noastră o servim cu turtele în foiuri. Sunt produse tradiţionale. Aşa le-am moştenit de la părinţii noştri. Servim şi vestitele sarmale cu smântână şi mămăliguţă, iar la sarmale se mai poate folosi şi pâine cu mămăligă”,  a declarat Rodica Bulboacă, gospodină Laza.

Unii au adus produse specifice crăciunului, cum ar fi slăninuța și cârnații. Au fost bucătari care au pregătit la ceaun un gulaș moldovenesc și tocănița cu cartofi și carne, afumată în propria gospodărie. Răzeșii de la Pogonești au tras strugurii la teasc în fața trecătorilor, servindu-i cu must.

„Am venit cu frigărui, cu chiftele, măsline, roşii, caşcaval. Mai avem slănină şi cârnaţi făcuţi în gospodăria proprie”, a declarat un reprezentant Centru Medico-Social Băcești. Trecătorii au fost încântați de idee și nu s-au dat deoparte de la bucatele tradiționale, cumpărând și pentru acasă. Astfel, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale a bifat o nouă reușită în organizarea Târgului Meșterilor Populari.

 „Este un Festival al Târgului Popular care a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, prima desfăşurându-se în 2003, în Centrul Civic, după care am mutat în parcul Copou. Iniţial am spus că va fi doar pentru o ediţie, însă s-a dovedit a fi o idee bună, fapt constat şi de meşterii populari şi de vasluieni. Se ştie că la începutul toamnei le dăm întâlnire în aceste circumstanţe. Peste 100 de oameni sunt prezenţi, sunt 45 de standuri cu meşteri din toate zonele ţării. Facem tot ce ne stă în putinţă să îi determinăm şi pe vasluieni să preia meşteşugurile vechi. Cea mai mare miză pentru noi este reactivarea centrului de ceramică de la Băileşti, Vinderei. Unul dintre obiectivele pe care ne dorim să le atingem este centrul de cusături de la Laza”, a declarat Lucian Onciu, director CJPCT Vaslui. 

 Directorul Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Lucian Onciu, este decis să inițieze și un eveniment gen Street Food.

 

Cristi Lapa

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.