Participare internaţională la Zilele USAMV

22/10/2018

Peste 350 de persoane din ţară şi străinătate se află în aceste zile la Iaşi, pentru a lua parte la Congresul Ştiinţific Internaţional “Ştiinţele vietii, o provocare pentru viitor”.  Evenimentul se desfăşoară în cadrul Zilelor Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, şi este organizat sub patronajul Ministerului Cercetării şi Inovării.

Zilele U.S.A.M.V. Iaşi îşi propun să promoveze cele mai noi rezultate ale cercetării, dezvoltării şi inovării în diversele discipline care ţin de ştiinţele vieţii şi să încurajeze crearea unor poli ai cercetării de excelenţă în domeniu.

„Participă reprezentanţi din universităţi şi instituţii de cercetare dinafara ţării, din 15 state, şi avem peste 100 de participanţi. De asemenea, participă reprezentanţi ai multor instituţii de cercetare din România, staţiuni, institute, 28 de entităţi de cercetare” a afirmat Vasile Vântu, rector USAMV Iaşi.

Congresul „ştiinţele vieţii, o provocare pentru viitor” este prilejul prin care cercetători din diferite zone ale lumii să identifice soluţii ce pot contribui la dezvoltarea durabilă.

„Ne bucură lucrul acesta. Înseamnă o apropiere între învăţământ şi mediul economic. Pentru noi este foarte important”adauga Vasile Vântu, rector USAMV Iaşi.

Manifestările sunt organizate de USAMV Iaşi, în contextul sărbătoririi Centenarului de la Marea Unire din 1918 şi al internaţionalizării învăţământului universitar care domină cultura ieşeană.

Anda Matei

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.