BETA PROFESORUL MARIN BURLEA. ULTIMA GARDA

29/10/2018

Mii de oameni, foști pacienți, părinți, studenți, colegi de spital sau universitate din toate colțurile țării, oficialități de ieri și de azi, au venit astăzi, pentru a-l conduce e ultimul drum pe cel supranumit „medicul îngerilor”. Pentru profesorul Marin Burlea, unul dintre cei mai mari pediatri ai țării, luni, 29 octombrie a fost ultima gardă la Spitalul de Copii Sfanta Maria din Iași.

Astăzi nu s-au mai ținut cursuri în amfiteatrul spitalului. Studenții de azi și de ieri, veniți să-și ia adio de la cel care le-a fost dascăl, profesorul Marin Burlea, au învățat însă o altă lecție. Au învățat lecția dăruirii, a jertfei pentru aproapele nostru, au învățat o lecție de viață. De viață de om petrecută doar pentru a salva alte vieți.

Zeci de ani petrecuți la căpătâiul celor mici și suferinzi. 20 de ani la conducerea unui spital pe care a  reușit să-l urce în topul instituțiilor medicale din țară. Alți zeci de ani petrecuți la catedră. Cuvintele rostite de la tribună de cei veniți să-i mulțumească au pălit în fața carierei profesorului Marin Burlea. Printre primii cărora le va lipsi, vor fi colegii, cei care și au împărțit mii de gărzi cu profesorul Burlea, veniți toți să-și ia rămas bun de la el.

Și ultimul drum al Doctorului a fost presărat cu flori. Pe aleile cimitirului Eternitatea s-au auzit din nou pașii în cadență ai soldaților.Decorat post-mortem de Președinție cu Steaua României în Grad de Cavaler, profesorul Marin Burlea a fost îngropat cu onoruri militare. Ca un erou.

Drum lin, domnule profesor!

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.