Un curs de Guiness World

01/11/2018

Cea mai mare oră de educaţie financiară din lume a avut loc în 25 de oraşe, printre care şi Iaşi. Ziua Mondială a Economisirii, marcată printr-un curs de educaţie financiară. La Iaşi, aproape 1.000 de studenţi au participat la ceea ce se doreşte a fi cea mai amplă oră de educaţie financiară din lume. Organizatorii cursului, care s-a desfăşurat simultan în peste 60 de locuri din 25 de oraşe din ţară, vor să stabilească un nou record mondial. Actualul record de educaţie financiară a fost stabilit în 2013, pentru o iniţiativă care a avut loc în Statele Unite şi a numărat 5.624 de participanţi.

Amfiteatrele mari de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza au fost pline cu studenţi care s-au înscris la un curs de educaţie financiară susţinut de profesorii de la Şcoala de Bani. Timp de 40 de minute, cei prezenţi au ascultat sfaturi despre cum pot economisi bani, care este cea mai importantă regulă a econimisirii, ce înseamnă să aibă un fond de rezervă sau cum să-şi calculeze bugetul personal.

Specailiştii în educaţie financiară i-au învăţat pe tineri să facă diferenţa între nevoie şi dorinţă.

Consider că a fost un eveniment unic. Eu cred că în afară de regula zgârcitului aţi învăţat regula generozităţii. Această lecţie de educaţie financiară vă ajută să vă cunoaşteţi mai bine, să socializaţi. Dincolo de a evalua dacă bursa este un venit sau o cheltuială, bursa este o formă prin care vă sprijinim aici la universitate. Pentru noi este o investiţie, voi este un venit” a afirmat Prof.univ.dr. Mihaela Onofrei, rector UAIC.

Cei mai mulţi dintre studenţii prezenţi au recunoscut că nu economisesc bani, şi că se bazează doar pe buzunarul părinţilor. Alţii, care au un loc de muncă, se simt siguri pe ei şi spun că au bani puşi deoparte.

La finalul cursului, tinerii au ieşit din amfiteatru hotărâţi să-şi reorganizeze viaţa de acum încolo.

Lecţia de educaţie financiară s-a desfăşurat simultan în peste 60 de locaţii din 25 de oraşe din ţară. La Iaşi, cursanţi au fost aproape 1.000 de studenţi de la Universitatile Alexandru Ioan Cuza şi Gheorghe Asachi.

„Pentru noi, educaţia financiară foarte importantă. Studenţii au cea mai mare nevoie de aceste cursrui. Fiecare dintre noi ne gândim cum să gestionăm banii, cum să punem ceva deoparte, cum să facem investiţii. Organizăm cursuri nu doar la universităţi, ci şi la grădiniţe,  la toate categoriile de populaţie” a precizat Laszlo Ferenczy Tibor, director regional bancar.

În sălile în care au avut loc cursurile au fost şi reprezentanţi de la Guiness World Record, care au supravegheat  evenimentul. Cei prezenţi au dorit să bată vechiul record de participanţi din 2013, când, în Statele Unite, la o ora de educaţie financiară au asistat 5.624 de persoane.

 

Anda Matei

Related Educaţie Articles

Similar Posts From Educaţie Category

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.