Casa Gane, va fi redată publicului

03/01/2019

Casa Memorială Nicolae Gane nu va mai  sta în paragină. Consiliul Judeţean Iaşi a primit fondurile necesare pentru reabilitare şi reintroducerea Casei Gane în circuitul turistic.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au semnat contractul de finanţare al reparaţiilor Casei Gane.

Un obiectiv foarte important pentru noi, obiectiv care a fost închis mai bine de 10 ani. Nu ştim de ce dar bani sunt, au fost şi vor mai fi. Acum am semnat un contract de 5,7 milioane de lei pentru reabilitarea Casei Gane, a şarpantei, a izolaţiei şi mobilierului adecvat. – a declarat Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi

Banii pentru reparaţiile de la Casa Gane provin din fonduri europene alocate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Cei de la Muzeul Naţional al Literaturii Române filiala Iaşi spun că o astfel de intervenţie era necesară, mai ales că Muzeul Gane era închis publicului din 2009.

„Adică de 9 ani, o perioadă extrem de lungă pentru un asemenea obiectiv. Nu am cuvinte să spun cât este de important . Oricare dintre muzeele noastre este foarte important nu doar pentru noi şi publicul ieşean. Insist să subliniez că avem extrem de mulţi vizitatori dinafara judeţului Iaşi. Prin urmare, e o bucurie chiar foarte mare faptul că se semnează şi au început restaurările” a declarat Lucian Teodorovici, director MNLR Iaşi

Durata de implementare este de 56 de luni.

Anda Matei, Marcel Cilibiu

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.