Drepturi mai multe pentru pacienţi

07/01/2019

Veste neaşteptată.  Președintele a promulgat legea Ciuhodaru. În curând toți pacienții vor beneficia de noi drepturi. În acest context, cazurile de malpraxis se anunţă a fi mai uşor de soluţionat.

Legea adoptată de Camera Deputaților prevede un acces facil și nerestricționat la o altă opinie medicală, chiar şi atunci când este vorba de pacienți internați.

„Proiectul meu de lege, legea Ciuhodaru, prevede că vă puteţi uita în foaia de observaţie gratuit, fără niciun fel de acte birocratice, formalităţi notariale. În acest context puteţi obţine cu uşurinţă, în orice spital din lume o a doua opinie medicală. Evident, puteţi opta pentru cel mai bun tratament dacă a doua opinie se obţine în unităţi medicale de stat. De-a lungul timpului, pretextând confidenţialitatea, agăţându-ne de subtilităţile legale spitalele au refuzat să elibereze aceste acte medicale” a declarat Tudor Ciuhodaru, deputat PSD.

Cu ajutorul Legii Ciuhodaru cazurile de malpraxis vor fi mai ușor de soluționat.

„Sunt cazuri celebre mediatic, cum este cazul lui Toni Tecuceanu, în care a fost nevoie să se ajungă până la CEDO. În contextul în care actuala lege a malpraxisului protejează mai mult societăţile de asigurări şi cele sanitare, acest acces la actele medicale oferă siguranţa că toate aceste cazuri se vor soluţiona transparent şi că malpraxisul nu va mai fi îngropat odată cu pacienţii, cum se întâmpla uneori până acum” a precizat Tudor Ciuhodaru, deputat PSD.

Medicul şi deputatul Tudor Ciuhodaru dă asigurări că de acum va fi un pic mai bine pentru toți pacienții.

„Veţi avea mai multe drepturi, şi sper ca ele să fie şi concretizate, iar a avea acces din nou la informaţia medicală înseamnă şi putere. Soluţia sănătoasă înseamnă să ştii de ceea ce  beneficiezi şi să ai parte de cel mai bun tratament medical” a adaugat Tudor Ciuhodaru, deputat PSD.

Legea Ciuhodaru a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Ea urmează să fie pusă în aplicare în scurt timp.

Anda Matei/ Marcel Cilibiu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.