Casă pentru părinţii copiilor internaţi în spital

26/02/2019

O şansă în plus pentru părinţii ai căror copii sunt internaţi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Consiliul Județean a semnat contractul de dare în folosință gratuită a unui teren către o organizaţie neguvernamentală. Aceasta va construi un imobil pentru cazarea părinților ai căror copii sunt internați în Spitalul „Sfânta Maria”.

Beta

 

Aproximativ 450 de metri de teren vor fi concesionaţi pentru 49 de ani Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald.

 

”Consiliul Judeţean a venit cu terenul care a fost pus la dispoziție gratuit Fundației Ronald McDonald pentru construirea acestei case. Teren în suprafață de 450 de metri care se află chiar în curtea Spitalului pentru Copii de Urgență Sfânta Maria. După cum bine știți acest spital este în coordonarea Consiliului Județean și de aceea am putut să dăm acest teren, iar astăzi după cum bine ați văzut s-a semnat contractul de comodat pe 49 de ani și eu sper că la anul această construcţie să fie gata.”- a declarat Romeo Olteanu, vicepreşedinte CJ Iaşi

La semnarea contractului a fost prezent şi directorul Spitalului de Copii din Iaşi.

 

”Problema este că pe lângă faptul că numărul locurilor este insuficient în spital este și situația în care copiii care depășesc vârsta de 3 ani, aparținătorii lor pot sta în spital dar contra cost. Nu e un preț mare, dar pentru un părinte care trebuie să stea mai mult timp în spital, care au condiții materiale modeste este o sumă considerabilă.”- a declarat Radu Terinte, director Spitalul de Pediatrie Sf Maria

 

Consiliul Judeţean  aprobat încă din luna noiembrie 2018 transferul terenului.

 

”Decizia de a face casa următoare, cea de-a treia la Iași a fost luată făcând un studiu în jurul fiecărui spital important din țară. Iașiul s-a dovedit a fi spitalul care are printre cele mai multe cazuri venite din afara orașului, deci asta a fost decizia primordială, pe asta s-a bazat pentru că noi vrem să servim famiile care vin din altă localitate, care au nevoie de spitalizare pentru copiii lor la Iași și bineînțele Iașiul, Spitalul de Urgență fiin un spital atât de mare primește foarte multe cazuri din jurul Iașiului și chiar din toată țara.”- a declarat Amalia Năstase, reprezentant ONG

 

Căsuţa speranţei va avea 30 de camere. Familiile care vor locui aici nu vor primi doar cazare.

 

”Vor beneficia şi de ajutor psihologic. Din când în când noi organizăm cine, le gătim și eu și prieteni de-ai mei și prieteni de-ai Fundației, bucătari celebri, l-am avut pe Nicolae care a venit și le-a gătit de câteva ori. Încercâm să îi face să se simtă ca într-o familie, departe de familia din care ei au plecat pentru că majoritatea stau cu copii care s-au internat și șase luni și trei luni și un an, am avut părinți care au stat și un an de zile și au nevoie  să simtă o familiaritate pe care au lăsat-o în urmă fiecare la casa lui.” – a declarat Amalia Năstase, reprezentant ONG

 

Şi benefiicile nu se vor opri aici. Cei internaţi în spital pentru o lungă perioadă de timp vor avea posibilitatea să îşi petreacă timpul alături de întreaga familie.

Anda Matei, Ciprian Baciu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.