Ambulatoriul Spitalul Orăşenesc Cernavodă va fi modernizat

28/02/2019

Ambulatoriul Spitalul Orăşenesc Cernavodă va fi modernizat printr-un proiect european care prevede dotarea cu aparatură în valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea tratării pacienţilor în regim ambulatoriul şi scăderea numărului de internări. Municipalitatea va contribui la finanţare cu 2% din valoarea proiectului. Echipamentele vor include ecografe, osteodensitometre şi aparatură cardiologică pentru testarea la efort. Proiectul este în etapa de evaluare, implementarea lui contribuind la îmbunătăţirea actului medical.

Marius Spânoche, manager Spital Cernavodă: – În structura noastră funcţională o să mai creştem adresabilitatea cu specialităţi cum ar fi endocrinologie, urologie, toate specialităţile, în general, pe care nu le avem pe spital, pentru că ambulatoriul Spitalului Orăşenesc Cernavodă este ambulatoriu integrat. Deci specialităţile care se găsesc în spital se regăsesc şi în ambulatoriu. Noi vrem să aducem şi alte specialităţi decât cele care sunt existente acum.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.