Avem infrastructură de transport. Pe hârtie

18/03/2019

Infrastructura şi legăturile rutiere dintre sud şi nord şi est şi vest sunt subiecte de discuţie pentru toată lumea. Chiar şi pentru politicieni.

 

Deputatul Varujan Vosganian a anunţat că drumul european dintre sudul şi nordul ţării ar urma să fie reabilitat cu bani de la bugetul de stat şi că licitaţia pentru tronsoanele de drum ar trebui să aibă loc cât de curând. Parlamentarul ieşean a vorbit şi despre autostrada care leagă zona de est a României de Europa.

 

”În legătură cu marile trasee ale programului investiţional Moldova au învedere unirea Sudului cu Nordul ţării, pe de altă parte, Estul cu Vestul. În ceea ce priveşte unirea Sudului cu Nordul există trei tipuri de investiţii. Există modernizarea căii ferate existente în prezent, care va începe în curând cu fonduri de la Ministerul Transporturilor. Există apoi proiectul căii ferate rapide Bucureşti, cu nod Paşcani, spre Iaşi şi Suceava, care va fi paralelă cu calea ferată existentă, care va fi destinată exclusiv transportului de pasageri, care se va face prin parteneriat public – privat. Ea a fost decisă, Hotărârea de Guvern a fost emisă pe 4 martie. Urmează acum stabilirea indicatorilor tehnico-economici.” – a declarat deputat Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE

A treia arteră care va lega Sudul cu Nordul, într-o formă modernizată, este Drumul European care pleacă de la Bucureşti – Urziceni – Buzău, i care va trece prin Ploieşti.

” În clipa de faţă se licitează pentru studii de fezabilitate tronsoanele Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău, până la Suceava şi frontiera cu Ucraina.”

”Tot pe direcţia Sud-Nord este şi traseul Focşani – Tişiţa – Albiţa – Chişinău, care va lega Bucureştiul de Chişinău.” – a mai declarat deputat Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE

Pentru infrastructura care va lega Estul de Vestul ţării, principala arteră este cea a autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ.

”Urmează acum să începem procedura de licitaţie. Pentru procedura de licitaţie e nevoie de o nouă hotărâre de guvern care să stabilească exact termenii de licitaţie. Această hotărâre de guvern a fost avizată de Ministerul Transportului şi Ministerul Finanţelor, este în avizare la Ministerul Justiţiei. Cei de la Comisia de Prognoză speră ca săptămâna viitoare hotărârea de guvern să fie dată. Cum se dă hotărârea de guvern începe licitaţia.” – a mai declarat deputat Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE

Anda Matei, Marcel Cilibiu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.