DISPARE CLASA ZERO. COPII ÎNCEP ȘCOALA DE LA 6 ANI

01/04/2019

Structura sistemului de învățământ va fi modificată, potrivit propunerii făcute de ministrul Educației Ecaterina Andronescu. Prima schimbare va fi redenumirea clasei pregătitoare. Aceasta se va numi ”clasa întâi” iar elevii vor intra direct, de la grădiniță, în clasa întâi, la vârsta de 6 ani. Clasele din ciclul primar clasic vor fi I-III, urmând ca la clasa a IV-a elevii să aibă în continuare învățător, dar și profesori la limbile străine. Evaluările Naționale noi sunt propuse să aibă loc la clasa a III-a , actuala clasă a II-a și la clasa a VI-a ,actuala clasă a V-a. În prezent Evaluările Naționale au loc la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Clasa a IX-a trece la gimnaziu, prin redenumirea claselor, iar o altă noutate ar fi apariția unui consilier de carieră în schema de la clasele VII-IX. Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a va deveni Evaluarea Națională de la clasa a IX-a.”Cei care nu fac față la Evaluarea Națională propunem să facă un an suplimentar”, a declarat Ecaterina Andronescu.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.