ACTORUL PETRU CIUBOTARU, 80 DE ANI DE VIAȚĂ ȘI 55 DE ANI PE SCENĂ

11/06/2019

Actorul Petru Ciubotaru implineste astazi de 80 de ani de viata si 55 de ani de carieră artistică. Cele două evenimente din viața marelui actor ieșean vor fi sărbătorite pe scenă, în prezența publicului. De la ora 19.00, la Teatrul ”Vasile Alecsandri”, Petru Ciubotaru va juca  în piesa „Trădări. Hamlet”, un studiu Shakespeare, în regia lui Ovidiu Lazăr, alături de actorii Georgeta Burdujan, Daniel Busuioc şi Andrei Sava.

În decursul carierei sale a jucat în peste 250 de roluri, pornind de la Chiriţa şi până la rolul Guvernatorul din „Suflete moarte” de Bulgakov, sau Siward din „Macbeth” de William Shakespeare. Actorul Petru Ciubotaru s-a născut în anul 1939 la Ciurea, judeţul Iaşi. A absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, promoţia 1963, clasa prof. Alexandru Finti – George Rafael. Apoi, pentru un an, a fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1964 până în prezent este actor al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Între anii 1993 şi 1997, a ocupat funcţia de director la instituţia teatrală ieşeană.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.