Proiecte pentru elevi derulate de Universitatea tehnica Gh. Asachi din Iasi

05/07/2019

În perioada 23 iunie- 14 iulie 2019, în 6 facultați din cadrul universității GHEORGHE ASACHI DIN IASI, se desfășoară proiectul ROSE – punte de vara.

Două dintre sub-proiecte ajung la final chiar în acest weekend. Este vorba despre ”Șansă la Educație la Știința și Ingineria Materialelor” și ”Academia de vară pentru viitori Ingineri Constructori”.

La acest proiect au luat parte un grup țintă de 75 de elevi, din zone precum Vatra Dornei,  Fălticeni și Gura Humorului. Sub-proiectele vin în sprijinul elevilor în dezvoltarea lor socio-profesională, prin afirmare individuală și dobândire progresivă de cunoștințe, care să consolideze încrederea și dorința de a-și construi prin educație o carieră într-un domeniu ingineresc de perspectivă, ca alternativă viabilă la abandonul școlar. Prin urmare, ținta proiectului este de a crea experiențe universitare timpurii, menite să îi ajute pe elevi să se familiarizeze cu contextul academic, atât în raport cu dimensiunea profesională, didactică, cât și cu cea socio-culturală.

Pe parcursul celor 2 săptămâni elevii angrenați în proiectul ”Șansă la Educație la Știința și Ingineria Materialelor” au desfășurat activități tematice precum cursuri de sesim și imprimare 3D, ateliere de lucru, dar și vizite în centrul orașului.

După această experiență unii dintre participanți își doresc chiar să-și urmeze studiile la Universitatea Gheorghe Asachi din Iaşi.

Cei 50 de elevi care au luat parte la proiectul ”Academia de vară pentru viitori Ingineri Constructori” au fost instruiți în științele civile, familiarizându-se astfel cu acest domeniu. De asemenea, au fost organizate și o serie de workshop-uri menite să crească interesul elevilor pentru Ingineria Civilă.

Proiectele sunt finanţate în prin fonduri de la Banca Mondială, în cadrul Proiectelor privind Învățământul Secundar (ROSE), făcând parte din schema de Granturi Competitive pentru Universități (Programe de Vară de tip Punte).

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.