OSEMINTELE REGINEI MAMĂ ELENA VOR FI ADUSE DIN ELVEȚIA LA CURTEA DE ARGEȘ

03/09/2019
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a decis aducerea rămășițelor pământești ale bunicii sale, Regina Elena, la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală, informează Familia Regală a României.
Osemintele Reginei Mame Elena ar urma să fie aduse din Elvetia, în data de 19 Octombrie, anul acesta, ocazie cu care vor fi organizate funeralii naționale. Regina Mamă Elena va fi înmormântată la Curtea de Argeș, alături de fiul Majestății Sale, Regele Mihai.

Prin aducerea osemintelor se va îndeplini dorinţa Regelui Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa. Regina Elena, iubită de români în perioada interbelică, este puţin cunoscută în zilele noastre.

 

Regina-Mamă Elena a României a venit pe lume la 3 mai 1896, , la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei).

 

A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorțat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit Regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Sursa: Ziarul de Iași

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.