Munții Făgăraș s-au transformat într-un adevărat spectacol de culori! Pădurile de pe versantul nordic oferă imagini spectaculoase, în nuanțe de galben, arămiu și roșu.
O filmare aeriană realizată deasupra pădurilor administrate de Ocolul Silvic Avrig, din cadrul Direcției Silvice Sibiu, surprinde frumusețea naturii în plin sezon de toamnă.
Direcția Silvică Sibiu administrează, prin cele opt ocoale silvice, peste 119.000 de hectare de fond forestier, dintre care aproximativ 61.000 de hectare sunt păduri aflate în proprietatea publică a statului.
La nivel național, Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri de stat și 22 de parcuri naționale și naturale.
Pe lângă peisajele spectaculoase, pădurile Munților Făgăraș reprezintă o parte importantă a patrimoniului natural al României, iar protejarea lor este esențială pentru viitor.
Descoperă frumusețea toamnei în inima munților României!
Abonează-te la Apollonia TV pentru imagini spectaculoase, știri și evenimente din România și din întreaga lume!