Un infarct la 20, 30 sau 40 de ani nu este imposibil. Prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu explică faptul că între 6% și 10% dintre sindroamele coronariene acute pot fi întâlnite la persoane sub 45 de ani iar convingerea „sunt prea tânăr ca să mi se întâmple” poate face ca primele semnale să fie ignorate.
Fumatul, stresul, lipsa somnului, sedentarismul, obezitatea, colesterolul crescut și consumul de energizante nu acționează separat. Atunci când se cumulează peste o predispoziție genetică sau peste o afecțiune cardiacă încă nedescoperită, riscul poate deveni real chiar și la o persoană aparent sănătoasă.
Prof. univ. dr. Cătălina Marina Arsenescu-Georgescu este profesor universitar emerit, medic primar cardiologie și medicină internă, membru titular al Academiei Române de Științe Medicale și Fellow al European Society of Cardiology, cu peste 40 de ani de experiență medicală.
În acest interviu explică:
◼ De ce tinerețea nu oferă protecție totală împotriva infarctului miocardic
◼ Cum se cumulează factorii genetici cu obiceiurile dobândite de-a lungul vieții
◼ Care este durerea toracică ce ar trebui să ne trimită imediat cu gândul la o problemă cardiacă
◼ De ce durerea care iradiază spre maxilar, brațe sau spate nu trebuie ignorată
◼ Cum poate apărea un infarct fără o durere clară, mai ales în cazul persoanelor cu diabet sau sindrom metabolic
◼ De ce fumatul, stresul, lipsa somnului și alimentația dezechilibrată pot afecta vasele de sânge
◼ Ce se întâmplă cu pulsul și tensiunea arterială după consumul rapid al unei băuturi energizante
◼ Cum pot energizantele să favorizeze tulburările de ritm la persoanele vulnerabile
◼ De ce o singură doză poate avea efecte diferite de la o persoană la alta
◼ Cum poate un tânăr aparent sănătos să aibă o anomalie coronariană încă nedescoperită
◼ De ce vârsta din buletin poate fi diferită de „vârsta vasculară”
◼ Ce alternative reale există pentru oboseală, lipsa concentrării și nevoia de energie
◼ De ce evaluarea colesterolului și a riscului cardiovascular poate fi importantă chiar de la 20 de ani
Opiniile și explicațiile prezentate îi aparțin invitatei. Acest material are un scop general, informativ și educațional.