Progrese importante pe unul dintre cele mai așteptate tronsoane de autostradă din România!
Potrivit DRDP Timișoara, lucrările pe sectorul Margina–Holdea al Autostrăzii A1 au ajuns la un stadiu fizic de 82%, la începutul lunii noiembrie 2026.
Constructorii continuă intervențiile la cele două tuneluri, pasaje, viaducte și instalațiile tehnice necesare circulației în siguranță.
Toate cele patru galerii ale tunelurilor au fost străpunse, iar structurile de pe traseu sunt realizate în proporție de 75%.
În zona Margina a început așternerea stratului de bază, în timp ce în tuneluri continuă lucrările de betonare, hidroizolație și instalare a sistemelor inteligente de transport.
Proiectul, executat de asocierea UMB Grup – Euro-Asfalt, are o valoare de aproximativ 1,82 miliarde de lei, fără TVA.
Tronsonul de aproximativ 10 kilometri reprezintă una dintre ultimele porțiuni lipsă ale Autostrăzii A1 dintre Nădlac și Sibiu.