Archive

Moldova, rămasă în urmă

Accesarea fondurilor europene este din ce în ce mai rară în regiunea Moldovei. Sau cel puţin asta o arată cifrele. Chiar dacă prin ele s-ar putea pune bazele unei noi infrastructuri în mai toate judeţele, atragerea fondurilor de la UE

Read More

Modificări în acordarea ajutorului social

Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi face anunţă pe cei care beneficiază de ajutoare prin intermediul instituţiei, că au intervenit o serie de modificări în acordarea beneficiilor de asistenţă socială. Modificările constau în veniturile care nu sunt incluse la calculul venitului

Read More

Bani de la UE pentru transport second hand

În timp ce Clujul va fi primul oraş care va avea 30 de autobuze electrice din 2017, Iaşul se laudă în continuare cu achiziţii second hand. Problemele transportului în comun persistă de ani buni, mai ales cele care privesc autobuzele

Read More

Agricultorii au nevoie de irigaţii, la vreme de secetă

Prefectul Marian GRIGORAȘ a propus înființarea de Organizații de Utilizatori de Apă pentru Irigații pe raza mai multor comune din județul Iași, pentru accesarea cât mai rapidă a fondurilor nerambursabile alocate de la bugetul de stat și de la bugetul

Read More

,,Văduva veselă” în deschiderea Stagiunii la Opera din Iaşi

Publicul ieşean iubitor al spectacolelor de calitate var avea parte de o surpriză toamna aceasta.  Odată cu apariţia frunzelor ruginii, Opera Naţională Română din Iaşi propune o producţie semnată de Andrei Şerban. ,,Văduva veselă” va fi jucată în noua montare

Read More