A venit aparatura pentru Marele Ars

06/11/2018

Procedurile de achiziţie a aparaturii necesare Clinicii de Arşi din Iaşi au fost demarate de reprezentanţii Băncii Mondiale. Clinica urmează să funcţioneze la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Conducerea unităţii medicale crede că acest lucru va fi posibil din luna februarie 2019. Aproximativ 10% din necesarul de aparatură a Clinicii Marelui Ars a ajuns deja la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

“Din punctul nostru de vedere apreciez că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte în darea în funcţiune a secţiei de Chirurgie Plastică şi a Marelui Ars, în sensul că licitaţiile, mare parte dintre ele, s-au încheiat. A şi apărut o parte din aparatură, injectomate, infuziomate, monitoare de funcţii vitale” a precizat  Ioan Bîrliba, managerul Spitalului Sf Spiridon.

Următoarele loturi cu aparatură urmează să sosească în cursul lunilor noiembrie şi decembrie. Până la sfârşitul lunii ianuarie aparatura va fi adusă în totalitate adusă la Iaşi. Pentru întreaga aparatură Banca Mondială va investi 12 milioane de euro.

“După discuţia cu doamna Ministru şi membrii comisiei urmează ca la sfârşitul lunii februarie să punem în funcţiune această secţie. Sunt optimist şi sper că lucrurile se apropie la ce ne-am aşteptat noi, la ce se aşteaptă toată lumea” a adaugat Ioan Bîrliba, managerul Spitalului Sf Spiridon.

Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie funcţionează, din 2014, într-un spaţiu improvizat în Spitalul Sf Spiridon din Iaşi. Aici pot fi trataţi şi pacienţi cu arsuri care au suferit 20 % din suprafaţa corpului. Deşi construcţia clinicii pentru „marii arşi“ a fost terminată în ianuarie 2017 pacienţii nu pot fi îngrijiţi din cauza lipsei aparaturii medicale.

Clinica „marilor arşi“  va avea 35 de locuri,  din care 15 sunt destinate celor cu arsuri grave. Alte 20 de locuri sunt destinate celor care au rămas cu sechele post-arsuri, care au nevoie de chirurgie plastică şi reconstructivă.

 

Anda Matei/ Lucian Valacu/ Marcel Cilibiu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.