Al patrulea transplant făcut de medicii de la Spitalul Parhon

07/03/2019

O mamă a reuşit să îi dea viaţă pentru a doua oară fiicei sale. De puţin timp aceasta devenise mamă. În timpul sarcinii a aflat că are afecţiuni renale grave. Din fericire, cu ajutorul medicilor tânăra a reuşit să ducă sarcina până la capăt şi a dat viaţă unui copil sănătos. După naştere, tânăra mamă a fost nevoită să urce iar pe masa de operaţie. De data asta pentru a primi o nouă şansă la viaţă.

 

 ”Este o intervenţie de transplant de rinichi programată. Este cea de-a patra intervenţie de anul acesta, este un transplant de la mamă la fiică. Este o pacientă din judeţul Iaşi, de 29 de ani, care a primit un rinichi de la mama în vârstă de 59 de ani. Tânăra  a fost diagnosticată cu o afecţiune de rinichi chiar în timpul sarcinii, problemă care a evoluat până la insuficienţă renală în stadiu avansat, ceea ce a impus fie începerea şedinţelor de dializă, fie necesitatea unui transplant. Ea a născut un copil sănătos, dar din păcate boala de rinichi a progresat, motiv pentru care a fost nevoie de această intervenţie.” – a declarat dr Ionuţ Nistor, purt cuv Spitalul C.I.Parhon Iaşi

 

Anda Matei, Marcel Cilibiu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.