BISERICA NEAGRĂ DIN BRAŞOV, CEL MAI MARE LĂCAŞ DE CULT ÎN STIL GOTIC DIN SUD-ESTUL EUROPEI

30/08/2019

   Biserica Neagră este una dintre cele mai reprezentative construcţii de factură gotică din ţara noastră, ridicarea ei fiind realizată în secolele XIV-XV. Este considerată cea mai mare biserică din România, fiind şi cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, primind, la momentul inaugurării, titlul de „Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol”, adică de la de la domul Sf. Ştefan din Viena până la Hagia Sophia din actualul Istanbul.

   Edificiul măsoară 89 de metri lungime și 38 de metri lățime, dimensiunile sale considerabile permiţând participarea la slujbe pentru circa 5.000 de persoane.

   Biserica Neagră este unul dintre simbolurile oraşului Braşov, este sediul parohiei Bisericii Evanghelice C.A. din România şi deţine câteva recorduri remarcabile: aici se află Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, cea mai mare orgă mecanică din România, al cărei sunet excepţional atrage în fiecare an organişti de prestigiu din ţară şi străinătate; tot aici se află a doua cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI, iar turnul bisericii adăposteşte cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de circa 6.000 kg.

   În secolul al XIII-lea, pe locul în care se află astăzi Biserica Neagră, se găsea o biserică romanică, distrusă în marea invazie tătară din anul 1241.

   În anul 1383 începea construcția actualei biserici, într-un moment în care Brașovul cunoştea o perioadă de dezvoltare culturală și economică înfloritoare, fiind cea mai importantă dezvoltare urbană de la granița Transilvaniei cu Țara Românească.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.