CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR DIN IAȘI ÎȘI SUSPENDĂ ACTIVITATEA

11/03/2020

Casa de Cultură a Studenților din Iași anulează evenimentele publice proprii, măsura fiind luată cu scopul combaterii contaminării cu virusul COVID – 19.

Având în vedere măsurile preventive dispuse de Guvernul României în vederea combaterii epidemiei provocate de coronavirus , Casa de Cultură a Studenților din Iași adoptă măsuri pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri.

În acest context, directorul instituției de cultură, Bogdan Crucianu s-a întâlnit cu angajații instituției și cu reprezentanții ligilor studențești pentru a stabili modul în care se vor desfășura activitățile în această lună, fiind deopotrivă trasate și măsuri de siguranță în vederea evitării extinderii infectării cu coronavirus.

De asemenea, toate evenimentele externe care vor avea loc în perioada imediat următoare, în sala de spectacole „Gaudeamus“, se vor desfășura doar cu acordul Direcției de Sănătate Publică din Iași.

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.