Local

DOUĂ TRANSPLANTURI DE CORNEE REALIZATE CU SUCCESS LA IAȘI

Miercuri, 20 noiembrie, s-au realizat în cadrul Spitalului Sf Spiridon din Iași, 2 transplanturi de cornee de la o persoană aflată în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean Bacău, la un barbat si o femeie ce se aflau pe lista de

Read More

ACCIDENT LA LEŢCANI

Un accident cu trei maşini implicate în care se aflau opt persoane, a avut loc joi la Leţcani. Mai multe echipaje de terapie intensivă, de prim ajutor şi de la serviciul de ambulanţă au ajuns la faţa locului iar patru

Read More

STAREA DE SĂNĂTATE A BĂRBAȚILOR INFECTAȚI CU LEPTOSPIROZĂ S-A AMELIORAT

Doi bărbați în vârstă de 29 și 64 de ani, ambii originari din Iași au ajuns în stare critică la Spitalul Parhon din municipiul Iași. Pacienții au fost infectați cu leptospiroză și au fost transportați la unitatea medicală în momentul

Read More

TRANSPLANT DE RINICHI ÎN CONDIŢII SPECIALE LA SPITALUL CLINIC DOCTOR C. I. PARHON DIN IAŞI

O premieră medicală la nivel național a avut loc la spitalul clinic Parhon din Municipiul Iași. Este vorba despre o intervenție cu plasmafereză, iar beneficiara unui rinichi nou este o tânără în vârstă de 24 de ani, pacientă ce beneficia

Read More

OPORTUNITĂŢI PENTRU BĂTRÂNII COMUNITĂŢILOR DIN JUDEŢUL IAŞI

Marţi 19 noiembrie la sediul Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă a fost lansat proiectul Oportunităţi pentru bătrânii comunităţilor din judeţul Iaşi, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Proiectul a fost realizat de Fundaţia Solidaritate

Read More

DOLIU ÎN LUMEA ACADEMICĂ IEȘEANĂ

Academicianul Constantin Gheoghe Marinescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, filiala Iași, a murit sambata, 16 noiembrie la varsta de 91 de ani. Născut în Galati, la 8 martie 1928, academicial Gh. Marinescu a lasat pentru

Read More

UN MILION DE STELE PENTRU CEI SĂRACI

Duminică, 17 noiembrie, la ora 19:00,  a fost organizată acțiunea caritabilă  ,,Un milion de stele” de Centrul Diecezan Caritas, la Catedrala Romano-Catolică ,, Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași. În acest an, de Ziua Mondială a Săracilor, membri și voluntari ai

Read More

A MAI CĂZUT O STEA A TEATRULUI ROMÂNESC

Lumea teatrului românesc este în doliu. Îndrăgitul actor Petru Ciubotaru a trecut în neființă, joi, la onorabila vârsta de 80 de ani. Petru Ciubotaru s-a născut în anul 1939 la Ciurea, judeţul Iaşi. A terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică

Read More

STOCURILE DE CITOSTATICE SUNT APROAPE EPUIZATE LA IRO IAȘI

În momentul de față, țara noastră se confruntă cu o problemă majoră generată de lipsa citostaticelor. Pacienții sunt constrânși să își procure singuri dozele necesare tratamentului, în timp ce alții își caută salvarea la spitalele din străinătate. Din septembrie și până

Read More

CONGRESUL NAȚIONAL DE NEUROȘTIINȚE MODERNE

În intervalul 30 octombrie – 3 noiembrie, la Iaşi are loc Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne cu participare internaţională.  Aproximativ 300 de participanți  și peste 100 de speakeri se vor reuni în capitala Moldovei pentru a dezabate teme de maxim

Read More