Naţional

INCIDENTE LA MITINGUL PSD DE LA IAŞI

Centrul oraşului este cea mai sigură zonă din oraş, aceasta întrucât sute de jandarmi şi poliţişti au închis perimetrul cuprins între Casa Modei, Colegiul Naţional şi Piaţa Spiridon pentru a le permite delegaţiilor PSD să ajungă în locul destinat mitingului.

Read More

TREN ÎN FLĂCĂRI

Circulaţia feroviară pe magistrala 300 a fost blocată peste şase ore, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, după ce locomotiva de la o garnitură cu 39 de vagoane, care transportau uree, a luat foc la ieşirea din satul Valea

Read More

S-A CONFIRMAT PREZENŢA STAFILOCOCULUI AURIU LA MATERNITATEA GIULEŞTI

Purtătorul de cuvant al Spitalului de Copii “Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, a precizat, marţi, pentru MEDIAFAX că prezenţa stafilococului auriu a fost confirmată în cazul a trei copii născuţi la Maternitatea Giuleşti. Doi bebeluşi au fost internaţi în spital doar

Read More

SUTE DE GOSPODĂRII AFECTATE DE INUNDAŢII ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Peste 260 de gospodării din 11 judeţe au fost afectate de inundaţiile din ultimele 24 de ore. IGSU a transmis, miercuri dimineaţa, că pompierii au intervenit non stop în sprijinul populaţiei şi autorităţilor din zonele afectate, în ultimele zile, de

Read More

Parada de 100 de ani a Junilor braşoveni

La evenimentul ce a avut loc alaltăieri, sărbătoarea braşovenilor, parada Junilor, a strâns peste 20 000 de oameni. Oficialităţi ale judeţului, alături de localnici şi turişti, au admirat parada spectaculoasă a Junilor.    Reprezintă sărbătoarea de căpătâi. Este unică în

Read More

Comandament RAJA în judeţul Constanţa

Avertizări de instabilitate atmosferică au fost emise de meteorologi. Frecvente descărcări electrice, averse de ploaie, grindină şi intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie, vor fi formele de manifestare ale instabilităţii. RAJA SA a activat comandamentul pentru situaţii

Read More

VREMEA FACE RAVAGII ÎN ŢARĂ

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au anunţat, marţi dimineaţă, că patru localităţi sunt afectate total de lipsa energiei electrice (Helegiu, Deleni, Drăgugeşti, Bălăneasa), iar o localitate este afectată parţial (Livezi). În total, este vorba despre 2.423 de consumatori

Read More