DE AZI ÎNCEP ATELIERELE FILIT PENTRU TRADUCĂTORI

03/09/2019
   Invitaţi din douăsprezece ţări participă, începând de astăzi, 3 septembrie, la „Atelierele FILIT pentru traducători”, activitate aflată anul acesta la cea de-a V-a ediţie.

Activităţile se desfăşoară la Ipoteşti, fiind organizate începând din 2015 de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi în colaborare cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Programul oferă un cadru de întâlnire şi comunicare profesională pentru traducători din limba română într-o limbă străină.

Atelierele propun o serie de mese rotunde la care se vor aborda dificultăţile confruntării cu textele literare, dar şi reflecţii legate de strategiile de promovare a literaturii române în străinătate. Printre activităţi se numără traducerea unui poem de Mihai Eminescu şi a unor extrase din operele autorilor români, urmând ca traducătorii să intre în dialog şi cu poeţii Ion Mureşan, Mina Decu şi Florin Partene, invitaţi ai atelierelor „CreativLit”, organizate de Memorialul Ipoteşti.

De asemenea, duminica aceasta, pe 8 septembrie, traducătorii invitaţi se vor întâlni cu participanţii la tabăra de interpretare a textului „CreativLit”, studenţi de la Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

„Atelierele FILIT pentru traducători” se numără printre activităţile organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, această activitate având drept scop susţinerea creaţiei contemporane şi promovarea internaţională a patrimoniului. Sursa: Ziaruș de Iași

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.