Echipă nouă de prorectori la UAIC

Echipă nouă de prorectori la UAIC

15/07/2016

Continuitate şi ridicarea standardelor de învăţământ universitar. Asta promite noua echipă de prorectori ai Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi. Aceasta este formată din şase profesori universitari care au fost aleşi în şedinţa de Senat din cursul acestei săptămâni.

Odată terminat mandatul de judecător la Curtea Constituţională după zece ani de activitate, prof.univ.dr. Tudorel Toader este noul Rector al UAIC. Astfel, în cadrul unei şedinţe a Senatului a fost aleasă o nouă echipă managerială formată din şase prorectori. Trei dintre ei au mai ocupat aceste funcţii. Vorbim despre prof.univ.dr. Gheorghe Iacob, prorector pentru programe de licenţă şi activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prof. univ. dr. Henri Luchian – prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare şi prof.univ.dr. Cătălin Tănase, prorector pentru organizarea şi dezvoltarea sistemului informaţional, evaluarea activităţilor şi a personalului. Ceilalţi trei prorectori sunt prof.univ.dr. Mihaela Onofrei, care a ocupat funcţia de director de demartament în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof.univ.dr. Ionel Mangalagiu, decan al Facultăţii de Chimie şi prof.univ.dr.Corneliu Iaţu, decan la Facultatea de Geografie.

„Sperăm ca prin această echipă pe care am numit-o până în acest moment, trei prorectori de continuitate, trei cu experienţă de la nivel de facultăţi şi de decan. Urmează o perioadă în care vom evalua competenţele şi sarcinile managerial-administrative, o perioadă în care vom vedea dacă este necesară ocuparea şi a celei de-a şaptea poziţii de prorectori”, a spus prof.univ.dr. Tudorel Toader, rector UAIC.

Poate că unul dintre cele mai mari reuşite ale universităţii este programul Erasmus Plus. Noii prorectori vor să continue participarea în cadrul acestui proiect şi să încurajeze studenţii să plece într-un schimb de experienţă în una dintre cele 192 de ţări din afara Uniunii Europene.

„Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pe baza numărului de studenţi Erasmus Plus din anul academic 2013-2014 este clasată a 51-a din 4.000 de universităţi participante în Uniunea Europeană. Aceasta este o performanţă, pe de altă parte, în anii următori această performanţă va fi, îndrăznesc să spun fără îndoială, îmbunătăţită, întrucât deja, pentru anii 2014-2015 cât şi pentru anul curent şi aceeaşi perspectivă şi pentru anii următori, numărul de studenţi Erasmus Plus a continuat să crească”, a zis prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector UAIC.

Numărul de credite, regulamentul, cât şi implicarea universităţii în parteneriate cu mediul de afaceri sunt doar câteva aspecte care vor fi schimbate în cadrul instituţiei odată cu venirea noii conduceri.

Reporter Ruxandra Caşu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.