EDUCAŢI CU AMENZI

12/11/2019

Bunul simţ şi cei şapte ani de acasă le lipsesc unor botoşăneni. Vorbim de peste 500 de persoane care au fost  amendate de poliţişii locali după ce au dat dovadă de nesimţire şi au aruncat gunoiul menajer în coşurile stradale. Pe lângă amendă, toţi cei care au fost prinşi au primit recomandarea de a duce gunoiul menajer în containerele special amenajate. În coşurile stradale se aruncă deşeuri de mici dimensiuni, precum ambalaje de dulciuri, pet-uri mici de apă sau suc, mucuri de ţigări, cotoare de mere sau alte fructe şi nicidecum saci burduşiti cu deşeuri menajere. Ei bine, vorbim de o regulă care nu este respectată de toată lumea. În primele zece luni ale anului, peste 500 de  botoşăneni au fost prinşi în timp ce aruncau sacii  cu deşeuri menajere în coşurile stradale. Aproape 300 dintre aceştia au primit amendă, iar restul s-au ales cu avertisment. Sunt şi persoane care ştiu foarte bine unde se aruncă deşeurile menajere. Şi nu au o părere bună despre cei care ignoră această regulă. Botoşănenii care au aruncat sacii cu deşeuri menajere în coşurile stradale au primit amenzi între 400 şi 1.000 de lei. Controalele pe această linie vor continua şi în perioada următoare.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.