Examenul de BAC, aproape de final

Examenul de BAC, aproape de final

06/07/2016

Sesiunea iulie a Bacalaureatului se apropie de final. Miercuri, 6 iulie, absolvenţii de liceu au avut de susţinut cea de-a doua probă scrisă, la matematică sau istorie.

Probabil cea mai grea probă scrisă a Bacalaureatului, la matematică sau istorie, nu le-a creat probleme elevilor. Anul acesta, 4.500 de candidaţi s-au înscris la probele scrise a Bacalaureatului 2016. Absolvenţii de la Colegiul Naţional Iaşi au făcut faţă cu brio şi la această etapă.

„Relativ nu a fost greu. Mi s-a părut destul de uşor. M-am simţit pregătită, nu au fost subiecte care să mă pună în dificultate. La ultimul subiect am zis, iniţial, că nu eram foarte sigură pentru că nu le citisem”, spune Maria Roman, elevă la Colegiul Naţional Iaşi.

Unii mai au de susţinut pe lângă proba la Bac şi examene de admitere, dar sunt încrezători că vor lua note foarte bune.

„Am dat la matematică şi subiectele mi s-au părut accesibile, adică destul de uşoare. Sincer nu au fost, sper la o notă mare. Mai am o admitere. Voi da la medicină”, a spus Ioana Ilie.

Vineri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul absolvit care se susţine la una din cele zece materii: biologie, geografie, chimie, fizică, informatică, logică, filosofie, psihologie, sociologie sau economie.

Ruxandra Caşu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.