EXAMENUL DE TITULARIZARE 2019

17/07/2019

Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice vacante în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, s-a desfăşurat miercuri, în 85 de centre de examen. Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris peste 27.000 de candidaţi, dintre care 4.740 provin din promoţia de absolvenţi din acest an.  La nivel naţional sunt disponibile 4.319 posturi didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.091 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 23 iulie. Rezultatele finale se afişează în data de 30 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică.

În data de 1 august va avea loc repartizarea posturilor didactice de predare vacante, în ordinea descrescătoare a mediilor. Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2019, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe titularizare.edu.ro.

Sursa: Agerpres

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.