ÎNĂLȚAREA DOMNULUI 2019, TRADIȚII ȘI OBICEIURI

06/06/2019

Creștinii prăznuiesc astăzi înălțarea lui Iisus la ceruri, care marchează 40 de zile de la Înviere. Praznicul are loc joia din a 6-a săptămână după Paști, iar sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.

Astfel, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

În popor există credinţa că odată cu Înălţarea Domnului, se înaltă şi sufletele celor adormiţi de la Săptămână Luminată până astăzi.

Acesta este motivul pentru care , în această zi, se practicau ritualuri magice de apărare: erau culese şi sfinţite plante despre care se crede că au proprietăţi apotropaice (leuştean, alun, paltin); se buciuma la răspântia drumurilor şi pe dealuri; oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leuştean; şi erau date de pomană bucate pentru morţi.

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.