Lecţia de viaţă dată de salvatorii de la ISU Iaşi

13/11/2018

Salvator din pasiune. Nu, nu este titlul unui roman de succes. Salvator din pasiune este Eusebiu Achiţei. Aflat în timpul liber, pompierul a fugit distanţă de trei străzi pentru a ajunge la o casă aflată în flăcări. De acolo a scos pe braţe o femeie paralizată care a fost la un pas de a fi mistuită de incendiu. Eusebiu nu este singurul pompier care şi-a pus viaţa în pericol încercând să salveze vieţi. Alţi doi subofiţeri au făcut gesturi similare atunci când în primăvară un incendiu a mistuit două etaje ale Institutului Inimii.

A fi pompier înseamnă să sari în ajutorul celor aflaţi în pericol chiar şi în timpul liber. Acesta este crezul oricărui salvator ieşean. Pentru curajul de care au dat dovadă, trei dintre pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi au au avut parte de un moment unic în viaţa lor.

Unul dintre ei, plutonierul adjutant Eusebiu Achiţei a fost avansat în grad înainte de termen.

El a primit şi o plachetă din partea prefectului de Iaşi.  La jumătatea lunii octombrie, un incendiu puternic a izbucnit pe strada Văleni, într-o casă care părea a fi părăsită. Eusebiu Achiţei se afla în timpul liber la câteva străzi depărtare. A văzut fu­mul gros şi fără a sta pe gânduri a fugit în zona respectivă.  Pompierul a sărit gardul gospodăriei în care se afla, a fugit printr-o pădure, după care a intrat în curtea în care ardea o maşină. Ca într-un scenariu de film, de teama unei deflagraţii, Esebiu Achiţei a scos maşina din curte, după care a intrat în casa mistuită de flăcări. A mers prin casă târâş, fără să-i pese că putea muri asfixiat din cauza fumului gros sau a flăcărilor. Dacă pompierul nu ar fi interevenit la timp, o femeie care era imobilizată la pat nu ar mai fi avut şanse de supravieţuire.

“A fi pompier nu este doar în timpul serviciului. Mai important este să fii şi om, să ai şi o stăpânire de sine, să fii calculat, să fii calm, să ştii ce trebuie să faci pentru a nu-ţi pune viaţa în pericol şi să salvezi tot ce se poate salva într-o situaţie critică” a precizat plut. adj Eusebiu Achiţei, pompier ISU Iaşi.

În faţa camerelor de luat vederi, pompierul a dat dovadă şi de o mare modestie.

“A fost riscant. După aceea am analizat şi mi-am dat seama că a fost foarte periculos. Cu siguranţă că aş mai proceda la fel. Sper să fim un exemplu pentru tinerii care ne urmează” a continuat plut. adj Eusebiu Achiţei, pompier ISU Iaşi. 

Alţi doi subofiţeri din cadrul ISU Iaşi au fost felicitaţi de prefect, pentru modul în care s-au implicat în timpul misiunii de stingere a incendiului care a mistuit două etaje ale Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi.

Anda Matei

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.