Lege fără normă de aplicare

09/05/2016

În pofida faptului că există o Lege a Autismului din anul 2010, nici acum nu au fost elaborate Normele metodologice de aplicare a actului legislativ. Nu există nici Registrul Unic Național al persoanelor cu autism și, nu există o situație exactă a acestora. Astfel, dacă nu se cunosc nevoile reale și individuale ale tuturor acestor persoane, nu se poate ști cu exactitate dacă sunt făcute sau nu alocările bugetare necesare.

Recent, Ministerul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică a acestui subiect, la solicitarea Federației pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autismului, eveniment care a reunit reprezentanți ai ministerelor, ai organizațiilor neguvernamentale și ai instituțiilor publice.

Problemele subliniate de fiecare specialist sau părinte sunt realităţi care afectează îndeaproape persoanele cu autism și familiile lor: copiii sunt diagnosticați tardiv; odată diagnosticați, nu intră într-un proces de reabilitare susținut și supravegheat de stat, care nu își asumă material terapiile necesare; nu există specialiști în terapie comportamentală, iar lipsa acestora reclamă eforturi materiale uriașe din partea părinților care trebuie să găsească soluții individuale pentru ca copiii să beneficieze de terapie.

Ministerele de resort – Muncă, Sănătate, Educație – trebuie să creeze un capitol special pentru ca autismul să fie parte a unui Program de Interes Național și să își găsească soluțiile în politica națională de sănătate publică. La dezbatere, părinții au mai atras atenția asupra lipsei subvenționării serviciilor sociale, a terapiilor neacreditate și a lipsei serviciilor sociale pentru adulți. A fost abordată și problema educației, unde multe dintre nevoi trebuie să își găsească rezolvarea: nu există suficienți profesori de sprijin în școlile din învățământul de masă iar numărul consilierilor școlari este extrem de scăzut, în condiţiile în care copiii cu autism au nevoie de o curriculă adaptată cerințelor speciale.

Administraţia prezidenţială estimează că acest subiect afectează peste 30.000 de familii din România.