Luptă contra cronometru pentru salvarea unei vieţi

01/11/2018

Un tânăr de 28 de ani din Piatra Neamţ se zbate între viaţă şi moarte pe patul de spita. Bărbatul este una dintre victimele exploziei de la Piatra Neamț care a afectat 12 apartamente.  Tânărul de 28 de ani a reuşit să iasă singur din apartamentul în care s-a produs explozia. Imediat a fost preluat de medicii din Piatra Neamț, care au solicitat ajutorul unor alte centre medicale. Flăcările i-au cuprins 75 la sută din corp şi are şi arsuri de căi respiratorii.

După ce a fost refuzat de trei spitale, în cele din urmă victima exploziei a fost adusă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi cu elicopterul SMURD.

 “A fost tratat. Am fost sunat de doamna ministru a Sănătăţii. L-am primit, am făcut tot ce am putut pentru el. Nu personal, medicii noştri, dar trebuie condiţii speciale, o cadă specială pe care nu o avem”, a comentat Ion Bârliba, managerul Spitalului Sf Spiridon Iaşi. 

În cursul nopţii, tânărul a fost operat. Medicii sunt rezervați în privinţa şanselor acestuia de supravieţuire. Pentru a-i salva viaţa, în cursul dimineţii s-a decis transferarea sa la o clinică din Belgia.

“Medicii noştri, în condiţiile pe care le avem, au reuşit să stabilizeze pacientul şi să-l pregătească pentru a fi transferat la o unitate care să corespundă din toate punctele de vedere unui pacient cu arsuri de peste 70% din suprafaţa corpului. La Iaşi se tratează arsuri până în 20% dar am făcut-o  pentru că negăsindu-se niciun loc în altă parte practic o primă etapă a fost aici” a adaugat Ion Bârliba, managerul Spitalului Sf Spiridon Iaşi. 

Acesta nu este singura victimă a exploziei care a avut loc într-un bloc de apartamente din Piatra Neamţ. Alte două persoane au fost duse la spital, iar medicii spun că sunt stabile şi în afara oricărui pericol.

Alarma s-a dat la 112.  Imediat, 30 de pompieri au ajuns la faţa locului şi au început să lupte cu focul izbucnit la etajul trei al unui bloc, care s-a extins rapid la ultimul etaj. Prioritatea pompierilor a fost să salveze o femeie care se refugiase de teama flăcărilor pe balcon. Cu ajutorul unei autoscări, au reuşit să o aducă la loc sigur.  Alţi zeci de oameni au ieşit singuri din imobilul cuprins de foc, doar cu hainele de pe ei.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.