MILIOANE DE SOMERI DIN CAUZA ROBOTIZARII

27/06/2019

Numeroşi experţi afirmă că, în timp ce automatizarea contribuie în general la crearea de locuri de muncă, ea a condus şi la o diviziune între locurile de muncă calificate şi cele mai puţin calificate, lăsând mulţi angajaţi fără slujbă. Un studiu britanic publicat recent arată ca pana in anul 2030 roboţii ar putea înlocui 20 de milioane de angajaţi la nivel global. Valul de “robotizare” a luat deja amploare, lasand fara locuri de munca milioane de oameni din intreaga lume, datorită progreselor în analiza vizuală, de recunoaştere a vocii sau învăţare automată. Fenomenul a luat amploare si în Romania. Primii roboți au apărut acum șapte ani la Automobile Dacia. In prezent uzina de la Mioveni detine peste 800 de roboți și alte peste 100 de mici vehicule autonome care transportă piese. Experţii estimează că economia globală ar putea genera până la 5.000 de miliarde de dolari până în 2030 ca urmare a creşterii productivităţii datorită robotizării.  Studiul mai arata că roboţii vor fi din ce în ce mai prezenţi în comerţ, sănătate, industria hotelieră şi restaurante, în transport, dar şi în construcţii şi agricultură.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.