PREOT CATERISIT, EXECUTAT SILIT

03/12/2019

S-a lăsat cu scandal, ieri, într-o parohie din judeţul  Botoşani. Un preot a fost scos din biserică cu ajutorul unui  executor judecătoresc, dar şi a unui număr  impresionant de jandarmi şi poliţişti, după ce în urmă cu doi ani preotul a fost caterisit de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar a continuat să  slujească. Preotul a scos din slujbe numele ierarhului său  Teofan, pe care îl acuza de ecumenism, după un sinod din Grecia. Acum, reprezentanţii mitropoliei au câştigat în instanţă dreptul de a-l îndepărta pe preotul considerat răzvratit. Preotul Ioan Ungureanu de la biserica de lemn din localitatea Schit Orăşeni, comuna Cristeşti, a fost sancţionat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor după ce a fost acuzat de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de  insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

El a fost refuzat să predea cheile bisericii monument istoric, ale casei parohiale şi ale celorlalte anexe, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Protopopiatul Botoşani au obţinut, în luna octombrie, o hotărâre judecătorească de evacuare a preotului. În baza acestei hotărâri, autoritatea bisericească a apelat, luni, la un executor judecătoresc  pentru a reintra în lăcaşul de cult. Peste 15 poliţişti şi jandarmi, dar şi mai multi  reprezentanţi ai Mitropoliei au venit la  biserica din localitatea Schit Orăşeni să se asigure că hotărârea judecatorească este pusă  în executare şi să facă inventarul patrimoniului  bisericesc. Cum au aflat asta, zeci de enoriaşi au venit să-l  susţină pe preot. Iar, discuţiile contradictorii au  continuat. Discutiile aprinse au durat aproape o ora, dar  in cele din urma, oamenii au inteles ca nu se pot  opune executării silite. Ioan Ungureanu a fost dat afara din biserică  pentru că a refuzat sa îl mai pomenească în  biserică, la slujbe, pe mitropolitul Moldovei şi  Bucovinei, Înalt Prea SfinţitulTeofan. Urmează ca în scurt timp să fie adus un alt preot  care să slujească la biserica din satul Schit Orăşeni.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.