PRIME KAPITAL, INVESTIȚIE DE MILIOANE DE EURO LA IAȘI

20/11/2018

 

100.000 de metri pătraţi de clădiri de birouri, peste 2.500 de locuinţe şi un hotel, pe un teren de peste 10 hectare, asta intenționează să construiascăcei de la Prime Kapital la Iași. Proiectul este demarat după ce în această toamnă, dezvoltatorul a cumpărat platforma Teba Industries Iași.  Potrivit presei locale, valoarea tranzacției a fost de aproximativ 28 de milioane de euro. În acest context, Martin Slabbert, cofondator şi CEO al Prime Kapital, a declarat pentru Ziarul Financiar că, după Cluj, cel mai mare potențial de creștere în perioada următoare o are Iașul, IT-ul fiind un puternic motor.  „Putem spune că Iaşiul este noul Cluj din punctul de vedere al potenţialului. Acolo vom lansa cel mai mare proiect mixt din România. Va avea atât o componentă rezidenţială, cât şi una de birouri. Vom face acolo un proiect de 100.000 mp suprafaţă închiriabilă de birouri, dar în faze”, A declarat Martin Slabbert cofondator Prime Kapital, pentru Ziarul Financiar. De altfel, în imediata vecinătate a terenului situat pe Calea Chișinăului, se află birourile Oracle, firmă americană în domeniul IT. Numit „ultima redută a IT-ului şi outsourcing-ului”,după București, Cluj și Timișoara, Iașul are 20.000 de angajaţi în acest sector de activitate, la care se adaugă peste 2.500 de absolvenţi de facultăți de profil în fiecare an.În Iași, Prime Kapital deține Era Shopping Park, împreună cu fondul de investiții MAS Real Estate, Africa de Sud.

 

Editor: Silvia Craus

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.