Producătorii vor fi despăgubiţi

Producătorii vor fi despăgubiţi

29/07/2016

În această perioadă, ca urmare a temperaturilor ridicate, Administraţia Naţională de Meteorologie, a avertizat  judeţul Iaşi că se îndreaptă către un interval de secetă severă. Direcţia Agricolă Iaşi a alertat instituţia Prefectului pentru convocarea Comandament de situaţii de urgenţă, pe acest subiect iminent. De asemenea, în şedinţa de joi 28 iulie, care a avut loc la Prefectura Iaşi, s-a discutat amploarea fenomenului secetei în toată ţara. Reprezentanţii Direcţiei Agricole Iaşi au elaborat un plan de recomandări pe care l-au trimis fiecărei primării,  recomandări ce cuprind activităţi de prevenire, producţie şi pregătire,  pe toată perioada secetoasă. La nivelul fiecărei comune se vor face cunoscute aceste măsuri de contracarare a fenomenului, pentru că seceta va afecta deopotriva cultura cerealieră, păşunele şi fâneţele.

,,Acum aşteptăm emiterea ordinului de prefect pentru constituirea comisiei, iar începând de săptămâna viitoare, noi vom atenţiona unităţile administrative teritoriale în emiterea ordinelor locale de constituire a acelor comisii locale de situaţii de urgenţă, iar producătorii se pot adresa pentru întocmirea proceselor verbale de constatare a fenomenului. Noi suntem pregătiţi ca în fiecare an, de centralizare, monitorizare şi apoi solicitare pentru sprijinul producătorilor”, spune Manuela Antoniu, director Direcţia Agricolă Iaşi.

Reporter Diana Mihai

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.