TAXIMETRIȘTII AU PARALIZAT CENTRUL ORAȘULUI

12/02/2020

Evenimentul a început la ora 10, iar peste 300 de taximetriști au protestat timp de aproximativ trei ore în fața Prefecturii Județului Iași. În acest context, accesul pe mai multe străzi a fost restricționat.

Obiectivul acestui protest a fost de a trage un semnal de alarmă către autorități, în urma intrării în vigoare a Ordonanței 49 care le oferă acestora șansa de a reglementa activitatea transportului alternativ.

Pe scurt, taximetriștii solicită celor care fac transport alternativ să aibă aceleași obligații care revin unui taximetrist, mai exact : însemne clare atât în interiorul cât şi în exteriorul autovehiculului, să deţină atestate, autorizaţii, maşinile să fie omologate la un an, ITP-ul să fie făcut la 6 luni, iar şoferii să aibă carte de muncă şi casă de marcat.

De asemenea, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Mircea Manolache , declară faptul că șoferii care prestează astfel de servicii de tipul ridesharing fac evaziune fiscală.

La scurt timp după terminarea protestului, Primăria Iaşi a precizat prin intermediul unui comunicat de presă, că municipalitatea susţine ca transportul în regim de taxi şi de închiriere să fie făcut doar în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu.

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.