UN SECOL DE JURNALISM PROFESIONIST

28/05/2019

În urmă cu un veac, un grup de jurnalişti s-au întâlnit, în Bucureşti pe actuala stradă Constantin Mille nr.5, în clădirea fostei berării ,,Berlin”, pentru a pune bazele unei organizaţii: Uniunea Ziariştilor Profesionişti din Romania.

 

Fin observator al vieţii, profesionistul în ale ziaristicii posedă largi cunoştinţe şi calităţi, ce constituie elementele primordiale ale profesiei, în care, odată implicat, el trebuie să demonstreze priceperea de a scrie, flexibilitate, temperament și inteligență.

 

 

În puţine cuvine, totul se reduce în munca ziaristului la strădania sa de a realiza cea mai bună legătură între dimensiunea informativă şi formativă a materialului publicistic menit să dea o dimensiune reală a evenimentelor.

 

La moment aniversar, Doru Dinu Glăvan, preşedintele actual al UZPR, afirmă că organizaţia ,,împlineşte un secol de serviciu credincios în slujba societăţii româneşti… după ce a trecut prin timpuri de toate felurile, supravieţuind onorabil şi reunind în rândurile sale condeie celebre”, iar profesia de ziarist este una unică, de mare viitor, ce aduce truditorului său sentimentul, satisfacţia de participare activă la viaţa societăţii.

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.