ZIUA CULTURII NAȚIONALE, SUB PANA POETULUI EMINESCU

15/01/2019

Ca în fiecare an Ziua Culturii Naționale îmbină artele în cel mai frumos mod. Astfel Biblioteca Centrală Universitară din Iași a organizat o serie de evenimente pentru toți iubitorii de cultură. Zi sub pana poetului Mihai Eminescu, om deplin al culturii românești, evenimentele au fost organizate în memoria acestuia. Expoziții, conferințe și momente artistice au fost desfăsurate de studenți, profesori, alături toți iubitorii de cultură din Iași.

“Am gândit pentru cei care ne trec zilnic pragul, un moment distinct de rutina cotidiană, un moment menit să ne aducă aminte de frumusețea artei Eminesciene. Am gândit în acest sens organizarea unei expoziții cu partituri muzicale intitulată ”Armonii Eminesciene”. Sunt piese create urmând ritmica textului Eminescian și pentru a însoți această expoziție deosebită am gândit că ar fi frumos dacă elevii, studenții și toți ieșenii care vor să vină ne treacă pragul vor participa la o conferință interesantă susținută de doamna Doctor Andreea Mironescu, cercetător la Institulul de Cercetări Intersciplinare al Universității din Iași. Comunicare intitulată ”Poeții naționali și mitologiile lor” urmând ca această conferință să fie urmată de două momente artistice, unul împlinit de elevii Liceului de Artă Octav Băncilă, celălalt de studenții Universității de Arte” a precizat conf.dr. Ioan Milică, director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași.

Mădălina Cronț/ Emil Pralea

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.