Ziua Internațională a Cărții

23/04/2019

Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor este un tribut adus cărților și scriitorilor. Ea are ca scop încurajarea lecturii – atât în rândul adulților, cât și al tinerilor – și omagierea autorilor din întreaga lume, care au contribuit la progresul social și cultural al umanității.

Cea de-a 24-a ediție a Zilei Internaționale a Cărții se va concentra asupra limbilor indigene. Tematica a fost aleasă în contextul în care Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca anul 2019 să fie dedicat acestor limbi aflate pe cale de dispariție, cu scopul de a atrage atenția asupra vorbitorilor lor și culturilor acestora, dar și pentru a celebra diversitatea culturală din lume.

Ziua Internațională a Cărții este și prilejul alegerii unei noi Capitale Mondiale a Cărții, titlu înfiinţat de UNESCO în anul 2001. Aceasta este acordată, împreună cu reprezentanții industriei mondiale a cărții, unui oraș din lume care promovează cărțile și cititul în rândul locuitorilor săi. Printre orașele care au deținut în trecut această titulatură se numără Madrid, New Delhi, Montreal, Amsterdam și Atena.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.