A TREIA ZI DE PELERINAJ LA HRAMUL SFINTEI PARASCHEVA

13/10/2019

În aceste zile, toate drumurile duc la Iași, la Catedrala Moldovei și Bucovinei, locul unde are loc cel mai de amploare eveniment al ortodoxiei românești, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Zeci de mii de pelerini din întreaga țară și străinătate stau la cozi care se întind pe o distanță de câțiva kilometri, aștepând chiar și câte 20 de ore pentru a ajunge să se închine la moaștele Sfintei, dar și la racla cu mâna Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.

Anual, în apropierea zilei de 14 octombrie, moment în care se sărbătorește hramul Sfintei Parascheva, orașul Iași devine cel mai mare loc de pelerinaj din întreaga țară. Peste 50.000 de pelerini s-au închinat de la începutul Hramului Sfintei Parascheva și până acum.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.