Casa Universitarilor, prioritate pentru investiţii

Casa Universitarilor, prioritate pentru investiţii

12/08/2016

Pe lângă lucrările de reabilitare a celor două corpuri ale Universităţii ,,Al.I.Cuza”, A şi B, unul dintre obiectivele principale ale anilor următori va fi redeschiderea Casei Universitarilor.  În perioada imediat următoare, unitatea de învăţământ superior va demara procesul de atribuire a studiului de fezabilitate. Pentru a asigura transparenţa totală şi un interes cât mai mare din partea firmelor de profil, atribuirea se va realiza prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, chiar dacă suma prevăzută nu este atât de mare încât acest lucru să fie obligatoriu. Soluţia aleasă va fi una care să pună cu adevărat în valoare clădirea de patrimoniu. Proiectul de fezabilitate va fi elementul principal pentru lansarea următoarei etape, realizarea proiectul propriu-zis de reabilitare a Casei Universitarilor din Iaşi. Proiectarea ar urma să fie demarată până la sfârşitul anului 2016.

,,Toate proiectele pe care le realizăm sau le vom realiza, vor rămâne aşa cum spuneam de fiecare dată, sub semnul transparenţei. Nu vom proceda la încredinţări directe, chiar dacă valoarea ne va permite aşa ceva, le vom pune pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Să câştige firma care vine cu capacitatea de executare a lucrării, de a respecta parametrii calitativi, dar de a cere şi un preţ cât mai mic. Dăm şansă la competiţie, iar noi exprimăm această deschidere faţă de orice întreprinzător care are în  obiectul de activitate, lucrarea solicitată”, spune prof.univ.dr. Tudorel Toader, rector al Universităţii ,,Al. I. Cuza”, Iaşi.

Reporter Diana Mihai

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.