Naţional

Trei luni de asteptare pentru o internare

În prezent, Unitatea Medicală de recuperare este plină ochi de bolnavi. Cum se eliberează un pat, acesta este imediat ocupat de un alt pacient de pe listele de așteptare. Sunt și botosaneni care au asteptat mai mult de doua luni

Read More

O mășină a ars ca o țortă

O masină a ars ca o torță, în noaptea de miercuri spre joi, în municipiul Botoșani. În ciuda intervenției pompierilor, autoturismul a fost distrus de flăcări în totalitate. Militarii au ajuns la concluzia ca focul a fost pus intenționat de

Read More

GRIPA A PUS STĂPÂNIRE PESTE IEȘENI

În municipiul Iași, în această săptămână numărul de infecții respiratorii se apropie alarmant de pragul de 100.000, în creștere cu aproximativ 7% față de săptămâna trecută, iar din păcate primele decese au fost deja confirmate. Gripa poate lovi pe oricine,

Read More

ŞEDINŢĂ SOLEMNĂ A CONSILIULUI LOCAL IAȘI, CU OCAZIA A 30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE

Sâmbătă, în Sala Vasile Pogor a Primăriei Municipiului Iasi a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local, prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. În cadrul acestei ședinte, 43 revoluționari de ieșeni,

Read More

ROMÂNIA, DUPĂ 30 DE ANI DE LA REVOLUȚIE

30 de ani au trecut de la Revoluția care a dus la căderea comunismului. Ce s-a întâmplat atunci și cum arată România acum? Sunt încă secrete de aflat, schimbări de explicat, o tranziție de încheiat și lucruri care nu trebuie

Read More

30 DE ANI DE LA IZBUCNIREA REVOLUȚIEI DIN 1989

În această perioadă se comemorează scurgerea a trei decenii de la evenimentele marcante ce au avut loc în luna decembrie a anului 1989, moment în care mii de oameni au ieșit în stradă să scandeze ”Libertate”, în ciuda gloanțelor care

Read More

RĂSVAN POPESCU ȘI-A LANSAT LA IAȘI ROMANUL DE PARTEA BUNĂ A IERBII

Vineri, la Teatrul Cub din municipiul Iași, binecunoscutul om de presă, Răsvan Popescu și-a lansat volumul DE PARTEA BUNĂ A IERBII, un roman publicat la editura Cartea Românească Educațional. În cadrul acestui eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor, romanul lui Răsvan

Read More