Centenarul Conferinței de Pace de la Paris, la UAIC

17/02/2019

Programul Centenarului continuă la Iași. Universitatea Alexandru Ioan Cuza a organizat un colocviu de debut al Conferinței de Pace de la Paris. Organizatorii din cadrul Facultății de Istorie au adus la cunoștința participanților evenimentele petrecute la Paris acum 100 de ani.

Tema prelegerii nu a fost aleasă întâmplător, astfel încât acest moment a marcat încheierea Primului Război Mondial. Studenți și profesori au vorbit despre Reuniunea de Pace de la Paris și România.

„Am optat pentru varianta de a conlucra într-o manieră profesionistă cu Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași sunt specialiști reputați din perspectiva istoriei diplomatice a României și a plasării țării noastre în contextul Conferinței de Pace de la Paris din urmă cu 100 de ani și sperăm ca lucrările de astăzi să readucă în atenția publicului importanța desăvârșirii Statului Național Unitar în 1918 din perspectiva Relațiilor Internaționale și a modului în care România a fost prezentă la Paris în urmă cu un secol.”  a declarat Prof. univ. dr. Daniel Șandru, coordonatorul Programului Centenar al Municipalității Ieșene

Organizatorii au dorit să aducă în atenția publicului toată istoria de la Marea Unire.

„Organizăm împreună cu Primăria Iași un colocviu pe o temă foarte importantă, Conferința de Pace de la Paris de după Primul Război Mondial. E un moment important pentru că atunci la Paris s-a validat ceea ce românii au făcut în teritoriu, adică Marea Unire. A fost un moment important pe care noi acum îl celebrăm. E un Centenar, încă un Centenar, cel al Conferinței de Pace de la Paris.” a declarat Prof. univ. dr. Lucian Leuștean, keynote speaker al colocviului

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.