Imaginea lumii la Palatul Culturii

Imaginea lumii la Palatul Culturii

17/08/2016

Marţi, 16 august a fost vernisată expoziţia ,,Imago mundi” la Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Moldova al Palatului Culturii din Iaşi. Expoziţia este semnată de Răzvan Constantin Caratănase. Pe simeze sunt expuse lucrări de gravură de dimensiuni variabile, realizate de artist în perioada 2011-2015. Zuzu Caratănase, aşa cum îl ştiu artiştii, îşi prezintă selecţia de lucrări, fiind însoţit în demersul său artistic de doi artişti, graficianul Florin Stoiciu, prezent pe simeze cu câteva pânze mari şi ceramistul Ovidiu Ionescu, ambii fiind profesori la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Textele critice pentru această expoziţie sunt semnate de academicienii Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii şi Eugen Mihăescu, fost ambasador UNESCO.

,,Imago mundi” este organizată de muzeograful Mihail Voicu. Pentru aprecierea critică a actului artistic, organizatorii l-au invitat la vernisaj pe prof.univ.dr. Petru Bejan. Iubitorii de artă pot admira operele de artă până pe 31 august.

,,Expoziţia de faţă adună circa a 20 lucrări realizate în tehnicile gravurii, mai exact xilogravură, acvaforte, acvatintă, dar şi acuarelă. Este o expoziţie itinerantă. Sunt la cea de-a 13 expoziţie, iată astăzi la Muzeul de Artă din Iaşi. 00:33 (flash)01:44 Expoziţia prezintă lucrări pe o tematică antică, în special Roma şi Grecia Antică şi zone din Renaştere, Baroc, Rococo, Clasicism”, spune Zuzu Caratănase, artist.

Reporter Diana Mihai

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.