În curând vom avea şi tehnologie 5G

20/02/2019

Tehnologia 5G este din ce în ce mai aproape de a deveni o realitate întâlnită pretutindeni, mai ales că există toate premisele şi condiţiile pentru adoptarea unor astfel de tehnologii. Asta o spune ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu. El s-a aflat la Iaşi. Cu această ocazie, oficialul de la Bucureşti a declarat că este încrezător în ceea ce priveşte implementarea 5G în România. Ce înseamnă asta? Este vorba despre interacţiunile dintre dispozitive inteligente dar care sunt conectate sau interconectate prin actuala structură de internet.

Introducerea 5G pe teritoriul României reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi ale mandatului actualului ministru al Comunicaţiilor.  Aflat la Iaşi, ministrul Alexandru Petrescu a declarat că lansarea licitaţiei 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului în curs.

Deja a fost publicat pe siteul ministerului documentul ce conţin strategia de implementare 5G. A trecut perioada consultării publice, acum se compilează, se analizează şi se inserează toate punctele de vedere emise de actorii ce contribuie la o bună desfăşurare a implementării şi, ulterior, monetizării 5G în România. Absolut fiecare document ce ţine de lansarea aplicaţiei 5G va fi în consultare publică atât pe siteul Ministerului şi, evident, pe site-ul reglementatorului, ANCOM, care este instituţia sub autoritatea căreia vor fi făcute demersurile pentru alocarea spectrului pentru tot ce ţine de 5G.” –a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Tehnologie care se va lansa la nivelul tuturor statelor Uniunii Europene până la sfârşitul lui 2020.

”Sunt convins că există un befor and after” 5G. 5 G va capacita foarte mult din tot ceea ce astăzi citim în strategii de inteligenţă artificială, de IOT, internet networking, internetul lucrurilor, le vom vedea transpuse în realitate. Dacă ne uităm la modelul cel mai avansat, cel al Coreei de Sud, unde deja 5G există deja perimetral, acum se lansează şi în zona comercială şi deja are aplicabilitate în zona industrială. În Italia deja a avut loc una dintre licitaţii pentru alocare de spectru 5G, şi a fost un succes fulminant.” – a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

În România tehnologia 5G va duce nivelul de conectivitate wireless la un nivel de peste 100 de ori mai bun decât tehnologia disponibilă astazi. Este de aşteptat ca standardele 5G wireless să poată interconecta oamenii, să controleze maşinile, precum şi aproape toate dispozitivele şi obiectele care permit un astfel de suport.

Anda Matei, Ciprian Baciu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.