ŞPAGA ÎN SPITALE COMBĂTUTĂ CU AFIŞE

29/10/2019

În luna septembrie, într-un top al mitei în spitalele din România întocmit de Anti-Bribery Synergy, la cererea Ministerului Sănătăţii, spitalul din Botoşani ocupa locul zece. La o lună după, şefii unităţii medicale, în cadrul  campaniei derulată de Direcţia de Anticorupţie au luat şi o primă măsură. Mai exact, s-au lipit afişe în spital unde scrie „Tu  poţi face lumină-Sună la CALL Center  Anticorupţie”. Practic, aceste afişe au fost lipite în tot spitalul  pentru a combate fenomenul şpăgii în unitatea medicală.

Botoşănenii recunosc că în spital se dă şpagă, dar  măsura este binevenită. Rezultatele studiului au arătat că în Spitalul de Urgenţă din Botoşani încă se cere mită  pacienţilor deşi salariile medicilor şi asistenţilor au crescut. În perioada analizată, respectiv ianuarie-iulie  2019, un număr de 59 de pacienţi au spus că li s-a cerut şpagă. Mai exact au răspuns afirmativ la întrebarea: „Vi  s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?”.

Pe primul loc în acest top al mitei s-a aflat Spitalul  Universitar de Urgenţă Bucureşti cu 153 de răspunsuri afirmative. Chestionate au fost peste 300 de spitale din România.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.